Unul dintre suspecții din dosarul crimei de la Sibiu CONTESTĂ mandatul de arestare. El invocă bâlbele magistraților

Unul dintre suspecții din dosarul crimei de la Sibiu CONTESTĂ mandatul de arestare. El invocă bâlbele magistraților
Publicat: 24/11/2023, 16:29

Unul dintre cei trei bărbați suspectați de uciderea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner a contestat mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Sibiu.

Este vorba despre Marian Cristian Minae, zis „Pușcărie”, care contestă decizia instanței din Sibiu ca fiind nelegal.

Dosarul va ajunge, astfel, la Curtea de Apel Alba Iulia, arată Adevărul, care notează că instanța a stabilit termen pe 28 noiembrie.

La această instanță au fost înregistrate două cauze privind propunerea de arestare a celor trei suspecți. În primul dosar s-a dat termen de judecată data de 24 noiembrie, dar, între timp, doi dintre suspecți au fost identificați între timp pe teritoriul Marii Britanii.

Pentru că judecătorul învestit, inițial, cu soluționarea propunerii de arestare nu a fost găsit peste weekend (avea telefonul închis), a fost înregistrat un nou dosar, care a fost atribuit unui alt magistrat. Mandatele de arestare au fost emise în noaptea de sâmbătă spre duminică, 18-19 noiembrie, la ora 02.30, arată sursa citată.

Marian Cristian Minae a fost reținut în Irlanda de Nord, în timp ce al doilea suspect, Laurențiu Ghiță, a fost găsit în Scoția. În prezent se derulează procedurile privind extrădarea celor doi. Al treilea suspect, Costinel Cosmin Zuleam, nu a fost găsit încă, ultimele informații indicând prezența acestuia pe teritoriul Belgiei.

Inspecția Judiciară verifică modul în care au lucrat judecătorii în cazul emiterii mandatelor de arestare pe numele criminalilor lui Adrian Kreiner

Inspecția Judiciară verifică modul în care au lucrat judecătorii din Sibiu în cazul emiterii mandatelor de arestare pe numele criminalilor omului de afaceri Adrian Kreiner, spun surse judiciare pentru GÂNDUL.

Inspecția Judiciară a declanșat cercetările privind celeritatea cu care s-a lucrat cu judecătorii în cazul jafului și crimei din Sibiu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au solicitat emiterea mandatelor de arestare în lipsa pe numele celor doi asasini care fugiseră din țară de urgență, au spus surse judiciare, în exclusivitate pentru Gândul.

Magistrații de la Tribunalul Sibiu au emis aceste documente cu întârziere, deși cei doi erau identificați și se aflau în custodia autorităților din Irlanda și Scoția.

După cum se știe, magistratul avea telefonul închis pe 17 noiembrie și a emis mandatele abia pe 18 noiembrie, dar doar după ce procurorii au insistat să fie date mai rapid aceste mandate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...